sâmbătă, 27 septembrie 2008

Stiinţa Tatălui Bogat

de FanKiyosaki

Am aflat de prima carte a lui Robert T. Kiyosaki în timpul unui seminar de afaceri la care am participat, la Brno, în Cehia, cu mai bine de 7 ani în urmă. Acolo am putut să achiziţionez două casete audio (pe atunci erau casete!...), în limba engleză, pe care le-am ascultat iar şi iar şi iar şi iar, câteva săptămâni de zile, până când au fost traduse şi în româneşte. Se chemau "Inteligenţa financiară" şi "Ai grijă de afacerea ta"... Şi iar le-am ascultat iar şi iar şi iar şi iar... Şi de fiecare dată când le ascultam, părea că mai răsare ceva nou din acea informaţie, ceva folositor mie...
Apoi a apărut în româneşte prima carte a lui Robert, "Tată bogat, tată sărac". Am cumpărat-o pe la ora 17.00, dar m-am apucat să o citesc abia pe la 21.00, când am ajuns acasă! Am terminat-o (devorat-o!!!) pe la 2.00 noaptea... şi n-am mai avut parte de somn decât spre dimineaţă!
Atunci am luat cunoştinţă cu adevărat cu Ştiinţa Tatălui Bogat. Iar acea ştiinţă mi-a schimbat viaţa! Total!
Blogul de faţă e - şi el - urmare a acestei Ştiinţe pe care Robert ne-o împărtăşeşte cu atâta bunăvoinţă. El ţi se adresează ţie, fanul Kiyosaki, ţie, celui care a gustat din această ştiinţă şi doreşte să îşi împlinească viaţa, folosind-o!
Vei descoperi aici idei din opera lui Robert, comentarii la idei, oportunităţi, resurse, informaţii, date, ştiri, cărţi, CD-uri, DVD-uri, linkuri utile, toate spre a te ajuta şi pe tine să accesezi Ştiinţa Tatălui Bogat!
Salvează adresa blogului la favorite şi cercetează-l zilnic! Pentru că meriţi să fii la curent cu tot ce e mai nou şi mai bun în educaţia financiară!
Multe $ucc€$€!!!

Niciun comentariu: